Fitoterapie


Fitoterapia
(phyton = planta + therapea = tratament) este o stiinta straveche, care foloseste plantele medicinale, numite si oficinale, in scopul vindecarii.

Fitoterapia se bazeaza pe efectele curative ale unor compusi bio din plante,care poarta denumirea de principii active.
Principiile active din plantele medicinale se sintetizează la nivelul celulelor vegetale. Pentru ca aceste substanţe naturale, cu acţiune biologică asupra omului, să poată fi valorificate corespunzător de către organism, în diferite dereglaje şi tulburări, ele trebuie să se regăsească în diferite forme fitoterapeutice (fitofarmaceutice). Formele fitoterapeutice, pe care le vom aborda în continuare, se întrebuinţează (administrează) intern sau extern.
  Cele mai simple forme fitofarmaceutice sunt acelea în care anumite părţi ale plantelor se mestecă sau se consumă ca atare, fie crude, fie uscate şi măcinate - sub formă de pulberi (praf).

FORME FITOTERAPEUTICE SIMPLE

   Cele mai simple forme fitofarmaceutice sunt acelea in care anumite parti ale plantelor se mesteca sau se consuma ca atare, fie crude, fie uscate şi macinate - sub forma de pulberi (praf). Majoritatea plantelor medicinale care se folosesc in stare cruda, apar primavara, fiind usor de consumat prin fragezimea lor. De cele mai multe ori, insa, fitoterapia recurge la extragerea, insa neselectiva, a principiilor active din plante prin diferite metode, obţinandu-se preparate numite extracte fitoterapeutice.
Extractele  folosite in fitoterapie, sunt acele preparate obtinute din plante medicinale, in care se regasesc principiile active din organele vegetale, dupa ce acestea au parasit materialul vegetal si s-au dizolvat in anumite medii(apa, alcool, ulei vegetal, alte grasimi).
Cele mai cunoscute preparate fitoterapeutice de acest fel, sunt extractele hidrice (infuzia, decoctul, maceratul, siropul) si extractele hidroalcoolice (tinctura). Extractele hidrice (apoase) sunt cunoscute sub denumirea uzuala de ceaiuri.

Infuzia
   Infuzia este un extract apos obtinut printr-un procedeu simplu, la indemana oricui, numit infuzare. Infuzarea consta in turnarea unei cantitati prestabilite de apa clocotita peste materialul vegetal aflat intr-un vas (pahar, cana, vase de lut), dupa care recipientul se acopera 15-20 de minute cu o farfurioara, perioada numita timp de infuzare. Dupa scurgerea timpului de infuzare, lichidul (soluţia) se strecoara, se indulceste (de preferinta cu miere) sau nu, si se administreaza dupa indicatii (rece, cald, inaintea meselor, după mese, etc.).
Este recomandat ca imediat dupa strecurare, sa se scurga cateva picaturi de lamaie peste infuzie, pentru stoparea reactiilor de oxidare.
Infuzarea se realizeaza cel mai bine in recipiente de sticla, de ceramica sau de porţelan (cani, pahare, etc.). Se recomanda evitarea contactului dintre infuzie si obiectele metalice, folosindu-se strecuratori din plastic sau din materiale textile igienice (tifon), lingurite de plastic, lemn ori ceramice, sau in cel mai rau caz, materiale din metale inoxidabile (inox).
O metoda mai putin corecta de preparare a infuziei, consta in adaugarea materialului vegetal in vasul in care a fiert apa, dupa ce focul a fost oprit. In acest caz, extractia principiilor active se realizeaza cu un randament mai scazut, iar procesele oxidative sunt mai puternice.

 Decoctul
   Decoctul este un extract preparat prin fierbere, procedeu numit decoctie. Materia prima vegetala (plante medicinale,legume, cereale, leguminoase), adaugata unui lichid (de obicei apa), se fierbe intr-un vas, depasindu-se momentul in care apa a dat în clocot. Timpul de decoctie incepe atunci cand apa fierbe (da in clocot) si continua inca o anumita perioada, care se stabileste fie in minute, fie dupa cantitatea de lichid care se evapora. Decoctia intotdeauna trebuieste realizata la foc mic.
Dupa ce fierberea a fost incheiata, compozitia se strecoara si se administreaza dupa indicatii.
In fitoterapie, decoctul se realizeaza in cazul organelor vegetale (radacini, rizomi, scoarta, etc.) din care principiile se extrag mai greu.

Maceratul la rece
  Maceratul la rece este un extract hidric rezultat in urma unui proces numit maceratie. Maceratia consta in extragerea principiilor active din plante, in apa, la temperatura camerei (17-22oC). Timpul de maceratie este de 4-8 ore.
In timpul procesului de maceratie, materialul vegetal asezat intr-un vas cu apa neincalzita, se imbiba cu apa iar substantele active trec in solutie.

Maceratul la cald pe baia de apa
   Extragerea principiilor din plante prin aceasta metoda este foarte eficienta in cazul vegetalelor fara principii volatile valoroase, dar cu compusi bio de alt tip, utili sanatatii.
Metoda se utilizeaza si pentru obtinerea uleiurilor, alifiilor si unguentelor din plante.
Maceratul la cald pe baia de apa este o metoda sanatoasa de preparare a unor alimente sau chiar a apei de baut. Metoda este utila si in cazul in care se doreste revenirea la starea lichida a mierii cristalizate.
Pentru obtinerea baii de apa, cunoscuta si sub denumirea de bain marin, se folosesc doua vase metalice, de marimi diferite. Vasul mai mic trebuie sa fie emailat. El se scufunda in recipientul mai mare, care va fi umplut  in prealabil, pe jumatate, cu apa. In vasul mic se introduce lichidul cu materia prima din care  urmeaza sa se extraga principiile active.
Dupa improvizarea baii, cele doua vase se pun la foc domol. Desi apa va da in clocot in recipientul mare, lichidul din vasul de deasupra se va incalzi treptat, si nu va fierbe, astfel incat  principiile active pot trece in solutie incet, fara a fi degradate de temperatura prea inalta sau de incalzirea brusca. Fitoterapia utilizeaza aceasta metoda in cazul plantelor cu principii active care se distrug prin fierbere, dar care nu se extrag nici la temperaturi obisnuite (principii semitermolabile).
Dupa un anumit timp de la asezarea baii pe foc, perioada stabilita de reteta, lichidul se strecoara si se utilizeaza mai departe, conform prescriptiilor.

Siropul
   Siropurile sunt extracte (sucuri naturale obtinute prin stoarcere, infuzii, decocturi, macerate) la care se adauga mult zahar.
Rolul zaharului din sirop este acela de a corecta gustul si mai ales de a conserva produsul.   Siropurile naturale prezinta valoare alimentara sau terapeutica. Fitoterapia foloseste aceste extracte si pentru proprietatea lor de a corecta gustul unor ceaiuri, in special al acelora destinate copiilor.

Tinctura
  Tinctura este o formula fitoterapeutica sau homeopata, mai rar farmaceutica, obtinuta prin extragerea substantelor active din plante, de obicei proaspete, in solutii hidroalcoolice. Concentratia alcoolului, a materiei prime ce se macereaza, si timpul de desfasurare a procesului se aplica conform retetei.
  Tinctura se obtine in recipiente de sticla prevazute cu capac etans, compozitia agitandu-se macar o data pe zi, pe tot parcursul macerarii. Dupa scurgerea perioadei de tincturare, se executa decantarea, solutia hidroalcoolica rezultata, tragandu-se in sticlute colorate mici, cu capac insurubabil.
  Principalul avantaj al tincturii consta in faptul ca in solutie se extrag toate principiile din planta proaspata, substante active care pot fi conservate o perioada lunga de timp.
  Prepararea tincturilor homeopate este mai elaborata, desfasurandu-se in mai multe etape succesive, in scopul obtinerii unor dilutii precis dozate.